În sfârşit A MURIT UN CĂCAT BĂTRÂN CÂT PATRIA – RADU PELICAN

Acest articol este un PAMFLET. Orice asemănare cu fapte reale, șovine, xenofobe, antisemite, revizioniste, reprezintă o mare tâmpenie și un abuz juridic. Totuși, adevărul doare, dar vindecă…

A murit oficial belitul de Beligan… Pentru mine, care ştiu un pic de carte, şi mă băs artistic, nu a trăit deloc. Nici scârbă nu mi-a provocat. Mai e Iliescu şi riga Michael. În sfârşit. a mierlit-o, ar spune unii şi unele… Să lăsăm la o parte colaborarea cu Securitatea cu înfierarea lui Ciulei şi alte cele ( în perioada 1969 – 1989 a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 – 1975) fiindcă şi parcă se căcau în barcă.

Să revenim la mine, căci eu îmi bat pula de buricul plin de scame aici… Măcar nu mai trebuie să suport afişul ăla de 80 de metri pătraţi de pe Palatul Copiilor, care zace acolo de când m-am mutat eu în Bucureşti. De câte ori trec cu 313-le îmi tresar coaiele în scrot ca Ioan Baptistul în pântecul bătrân al mă-sii. Ce afiş găuriş?! Ăla cu Leul Deşertului, în care băşea el cu eterna răguşită (domnul Gibson x2), aia care face reclamă la orice, poate chiar şi la pulă circumcisă, dacă e bine shekelită… Pe Beligan nu l-am cunoscut personal, că n-aveam unde,  dar mi-a fost băgat pe gât, şi mie, şi generaţiei mele. I-am cunoscut pe alţii mai futiflecşi, mai pokemonoşi. Ăsta a fost un fel de Gică Petrescu pentru supuşii Elenei Petrescu. Actor submediocru, slabuţ, cu marele avantaj al etniei 🙂 Dacă nu era etnia, Pelicanu ar fi devenit homosexual, şi tot s-ar fi ridicat pe culmile scenei. Avea astea două variante. Proiecte pentru el erau gârlă la noi în colonie. În timp ce tinerii actori sclăvesc pe la call centere şi se mai fut cu babe pentru o figuraţie specială în reclamă (asta când nu sunt nevoiţi să se fută în cur), Pelican-Cioc ăsta avea şanse să apară pe scenă cu Mişu Foarfecă, cu Dragonu, şi chiar cu Fratele Nord. Nu mai dura mult. Mossadul avea grijă să îl coafeze underground ca să fie G-ul G. Se pricepe de minune la acest tip de artizanat. Mâine-poimâine o să-l vezi şi pe Adrian Romcescu cu ăia cu Stilul Oprişan. E foarte probabil.

Când mi-am făcut cont de facebook, alde fie-sa (aia cu nume de lamă turbată) au fost printre primele fufe snoabe care s-au oripilat la postările mele şi m-au cocoţat pe Înălţimile Golan ale infamiei. Comportament de mossadişti bine trăiţi. Uitaţi-vă la pagina ei de feisbook şi o să vedeţi ce fel condoleanţe primeşte. Snobismul la puterea aleph. Mori cu zile… Mori cu nopţi. După ce intră babacu în groapa cu râme, pula roluri. Culmea, o şansă ar fi la Străini în Noapte. Piersic-cinematograf acceptă orice pizdă care-i suportă duhoarea de groştei colaboraţionist. Ar face şi ceva bănuţi. La Calafat, Drăgăşani, Mizil lumea se bucură la orice băşină cu scenă.

Beligan nu trebuie plâns. Cu toate că l-au spălat şi parfumat jidovii lui (el zice că grec a la grec ca Jean Constantin), s-a tot căcat pe el pe unde a a apucat…. Pe scenă, pe privirile noastre, pe România… A făcut ce a ştiut el mai bine. A fost un cameleon social, un om care ar fi supravieţuit oricărui regim, prin mediocritatea sa şi s-ar fi impus.

Odihnă veşnică, maestrule!

P.S. Nu uita grecotei cu nas subţire, totuşi, că veşnicia durează cam 200 de ani, nu cum cred proştii care ascultă VEŞNICA POMENIRE… Te-am iubit ca pe pula unui şobolan călcat de maşina de gunoi… Să nu uiţi asta!